Nepăsare...

Viaţa ne-a făcut pe toţi actori... râdem sau plângem la comandă, mimăm fericirea, tristeţea, respectul, ura şi chiar dragostea. Avem o mască, o scoatem un moment pentru ca, mai apoi, locul ei să fie luat de o altă mască. Suntem replicile palide a ceea ce lumea noastră ar vrea să fim, dar nu suntem nici pe departe ceea ce şi-ar dori sufletul nostru.

Pot fi multe lucruri pentru cei din jur.. pot zâmbi când ei zâmbesc, pot plânge când ei plâng, pot părea îngrijorată, emoţionată, entuziastă sau melancolică. Pot să-ţi fiu prietenă, confidentă, soră, iubită... înger sau demon... copil sau adult... pot aduce, cu un cuvânt, alinare sau otravă... te pot purta spre Rai sau te pot arunca în Iad... îţi pot fi pedeapsă sau binecuvântare. Te pot judeca sau ierta...

Pot ignora durerea pe care greşelile tale mi-o provoacă, o pot ascunde, pot zâmbi chiar dacă aş vrea să plâng.. te pot minţi că e totul bine.. te pot chiar ierta.. dar NICIODATA nu voi ierta NEPĂSAREA! Stropii ei reci distrug tot ce ating şi îmi ucid visele, speranţele, sufletul... TOT!

Îmi anihilează spiritul, îmi ucid iubirea, îmi aduc lacrimi, îmi sfâşie aripile...

Şi aş putea trece şi peste asta, te-aş putea minţi din nou, aş putea chiar să mă mint pe mine... dar NU VREAU! Nepăsarea ta îţi va aduce nepăsarea mea... în schimbul suferinţei pe care o provoci îţi voi da şi mai multă suferinţă... vei simţi şi tu răsuflarea rece a deznădejdii şi îţi vei dori să nu mă fi neglijat vreodată.  Dar atunci va fi doar... PREA TÂRZIU