Ziua din care...

... zbor cu o singură aripă frântă, cusută de carnea din care durerile au pierit de mult, șterse de agonia sufletului spart într-o mie de bucăți.
... respir otrava unui aer cenușiu care nu te mai cuprinde și nu îți mai picură de mult în plămâni.
... privesc fără să văd și aud fără să ascult pentru că peste ochi am pământ negru și greu, ca cel ce ți-a acoperit ție pieptul iar în urechi timpanele mi s-au spart de la țipetele mute ale nopților ce mă leagănă în brațe de coșmar.
... zâmbesc strâmb și gaura ce-mi ține loc de inimă se lărgește și înghite fărâmele de viață înrămate pe pereții anilor ce-mi curg printre degete, nisip într-o clepsidră spartă. 
... alerg șchiopătând și mă ascund de singurătate sub măști colorate; dar nu-mi spune nimeni unde să mă ascund de singurătatea sădită într-un copil naiv de aproape 12 ani ce se întoarce la mine, an de an cu genunchii sufletului zgâriați și plini de sânge.
... încerc să adorm și-mi îngrop plânsul în pernă de teamă să nu trezesc tot Universul cu strigătul durerilor ce mi se zbat sub pleoape, atât de aproape să-mi sfâșie retina. Dar Universul m-a uitat de când trăiesc în Purgatoriu.
... visez în nuanțe terne de gri pentru că acuarelele s-au șters sub ploile nesfârșite de lacrimi ce le-ai lăsat în urma ta, să îmi aline durerea. Dar n-ai știut că durerea asta nu se poate alina? Oricât aș zbura, orice parfum aș respira, oriunde aș privi, oricât aș zâmbi sau aș plânge. Oricât aș alerga sau m-aș ascunde. Oricât aș dormi. Oricât aș visa...
... și urăsc atât de mult liliacul.  


Comentarii

Trimiteți un comentariu

"Bate" si ti se va raspunde...

Postări populare

On Facebook